Tag Archives: calvin klein

Portocaliul – the new black!

16 apr.

Chiar daca primavara se lasa asteptata in continuare, propun sa o aducem fortat in garderoba noastra prin culoarea momentului: portocaliu. Un beneficiu, probabil nestiut, al acestei culori este efectul sau antioboseala, motiv pentru care sunt convinsa ca acest trend va „prinde”. De fapt, deja am inceput sa vad pe strada o multime de domnisoare imbracate cu piese portocalii. Insa trebuie stiut micul secret al unei tinute fara greseala: daca ai ales un obiect vestimentar intr-o culoare puternica, e bine sa domolesti putin efectul de „circ” printr-o culoare mai domolita, precum bejul. Si nu dau intamplator bejul drept exemplu, deoarece se remarca o puternica tendinta inspre culoarea care era regina in anii ’70. Si asta nu o spun eu, ci marii designeri ai lumii prin colectiile lor… Michael Kors, Marc Jacobs, Elie Tahari, Gucci, Akris sunt doar cateva din numele cu rezonanta din industria fashion care au abordat bejul in toate formele sale.

Bineinteles ca vor exista suficiente persoane care vor dori sa isi asume riscul sa poarte portocaliu din cap in talpi, sau mai mult sa il asorteze cu alte culori vii si ar putea chiar sa produca un efect wow! Fashion statement-urile (asta asa sa romanizez putin situatia 🙂 ) nu sunt de evitat, insa trebuie evitate momentele penibile in care nu poti deosebi o femeie de un clown.

Am ales sa inserez o singura imagine (se gasesc suficiente alte imagini elocvente la o simpla cautare pe internet) cu o rochie Calvin Klein absolut senzationala prin simplitatea ei. O astfel de rochie este extrem de versatila si poate fi purtata aproape la orice ocazie… de la o plimbare in parc, combinata cu niste balerini lejeri, pana la un cocktail, unde ar fi potriviti niste pantofi cu un toc inalt si platforma, fara sa mai vorbim de multiplele accesorii care ar putea insoti aceste tinute.